Cuvântarea d-lui Crin Antonescu in Parlamentul României

 

 

                       

 

 

 

Domnul George Crin Laurenţiu Antonescu:

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi,

O să-şi pună bascul marinăresc şi va scormoni masele largi de la Maramureş până-n Dobrogea şi atunci să vedeţi, dumneavoastră, domnilor, spectacol.

„Eu cred că, după ce-l vor suspenda pe cetăţeanul Traian, vor avea dificultăţi să organizeze chiar şi mici întruniri în săli obscure.” Este un citat. Este un citat din domnul Daniel Vighi, intelectual, liberal, democrat, semnatar, cred, al Proclamaţiei de Timişoara din 1990, scris acum câteva zile în Cotidianul, organ de luptă împotriva oligarhiei, gros finanţat de către unul dintre aşa-zişii oligarhi.

Mi-am permis să folosesc drept moto la scurta mea intervenţie acest citat, pentru că mi se pare foarte sugestiv şi de luat în seamă.

Mai discutăm? Mai are rost să existăm? Sau în Alianţa sfântă a poporului, din Maramureş până-n Dobrogea, şi nu înţeleg de ce nu a spus din Andaluzia până-n Irak şi preşedinte României, Instituţia Parlamentului, Instituţia partidelor politice sunt în plus, sunt nocive şi sunt duşmănoase.

Eu cred că mai are rost să mai discutăm, chiar dacă vorbim despre marele absent, despre jucătorul care astăzi nu joacă sau despre jucătorul care aşa nu joacă. Trebuie să spun de la început că eu şi colegii mei nu suntem convinşi că se încadrează la mult citatul articol care vorbeşte despre fapte grave de încălcare a Constituţiei.

Îl cunoaştem bine, cu toţii, cu toate calităţile sale şi cu toate lucrurile discutabile pe omul politic Traian Băsescu. Sunt multe nepotriviri, sunt multe inconsecvenţe, sunt multe întâmplări.

Este o gravă încălcare a vreunei Constituţii faptul că avem un preşedinte popular european astăzi, măcar de suflet, care a fost candidat socialist? Cred că nu.

Este vreo problemă că, în martie 2006, nu cunoştea nimic decât că, în timpul comunismului, „nu prea era alimente” şi atunci, împreună cu colegii mai aduceau şi vindeau? Iar în decembrie 2007, acelaşi an, acelaşi mileniu, acelaşi secol, aceeaşi viaţă, condamna – lucru care mie mi-a plăcut, dar erau vorbele altora, atât de ferm comunismul? Este asta o încălcare a Constituţiei? Mă tem că nu.

E un om care ne-a spus, a doua zi după ce Theodor Stolojan s-a retras – este un moment emoţionant – dintr-o cursă electorală, că nu este adevărat, nu era bolnav, ci era şantajat. Nu ne-a spus până astăzi cine l-a şantajat şi cu ce. Este asta o încălcare a Constituţiei?

Ne-a spus tuturor românilor că s-au fraudat nişte alegeri? N-a spus cine. Dar nu ne-a spus până azi cine a răspuns, cum s-a făcut, să nu se mai întâmple. Este o încălcare a Constituţiei? Mă tem că nu.

E o încălcare a Constituţiei? Mă tem că nu.

Ne-a spus, mai nou, că cei care am format Guvernul şi o majoritate parlamentară, a spus despre noi, citat: „oamenii aceştia au pierdut alegerile”, dar am vrut eu să le câştige? E o încălcare a Constituţiei? Mă tem că da.

Numai că aici e un fenomen, pe care juriştii ştiu să-l catalogheze, e un soi de delir, de infracţionalitate, e o faptă pe care n-ai comis-o, dar o recunoşti. E o formă de paranoia infracţională. (Aplauze)  Dar nu e condamnată de Constituţie. E o încălcare a Constituţiei, să califici „lichele” preşedintele Camerei, preşedintele celui mai important partid de Opoziţie, senatori, deputaţi... Nu e o încălcare a Constituţiei, dar e grav.

E o încălcare a Constituţiei să suspenzi un ministru, cum a fost cazul ministrului apărării, şi, după aceea, în momentul  în care organismul acreditat prin Constituţie, prin toate legile se pronunţă şi spune că omul nu are nici un fel de problemă să refuzi, conform prevederilor legale şi constituţionale, să numeşti în funcţie? Mă tem că da, oricum e foarte grav.

E o încălcare a Constituţiei să te gândeşti de 10 zile dacă un ministru de externe propus, conform Constituţiei şi legilor funcţionale ale Guvernului, are sau nu suficientă  experienţă, are sau nu suficientă experienţă cât Elena Udrea, atunci când a fost pusă în fruntea Cancelariei prezidenţiale? Mă tem că nu. Dar, dacă se gândeşte domnul preşedinte 6 luni, un an, ce facem cu Constituţia?

Cred că toate aceste probleme duc într-o situaţie delicată, pentru că nu sunt, în opinia noastră, în mod clar, fapte grave de încălcare a Constituţiei, dar nu sunt nici conforme cu ceea ce într-un stat de drept, noi, liberalii, şi cred că nu numai noi, credem că trebuie să fie preşedintele.

Este evident pentru oricine, analiştii care reînvie în România genul „odei”, ne vorbesc despre piciorul mare al domnului Băsescu şi pantoful mic al Constituţiei, despre „trupul vânjos”, la figurat, al marelui bărbat şi „cămaşa îngustă” a unei Constituţii meschine, făcută de oligarhi şi pentru oligarhi, dar înainte de a o schimba domnul Băsescu încearcă elasticitatea acestei Constituţii şi încearcă la o limită, pe care noi nu putem, în principiu cel puţin, s-o acceptăm.

Domnul Băsescu mai vrea mereu câte ceva, ştiţi bine, ca primar al Bucureştiului a vrut şi Consiliul general şi i s-a dat.

Ca primar al Bucureştiului cu Consiliul general ne-a spus bucureştenilor şi ne-am spus cu toţii, domnule, daţi-i şi România, ca să poată face ceva, pentru o Românie cu Bucureşti cu tot şi i s-a dat.

Domnul Băsescu a cărui singurătate, figurată, politică, e deplânsă de pepiniera de ambasadori de la acelaşi cotidian şi de la altele, oligarhi sau de stat, nu e chiar aşa de singur.

Domnul preşedinte Traian Băsescu are, are prin conducerea numită direct sau indirect de domnia-sa serviciile speciale, SRI, Direcţia de Informaţii Externe, Direcţia  Generală de Informaţii a Armatei, Serviciul Special de Informaţii al Ministerului de Interne, alte transmisiuni, eu nu prea le ştiu, dar mă ştiu ele pe mine... (Râsete în sală.) Are Parchetul General, are Departamentul Naţional Anticorupţie, are ministrul justiţiei, are ministrul de interne, a avut şi se desparte greu ministrul de externe, are ministrul apărării, are şi va mai pune ambasadori, are Televiziunea publică. Astea le are de la stat.

Trecem în privat. Are Revista „22”, are Grupul de Dialog Social, are intelectuali, aceia... pe care-i ştim, să mă ierte ca într-un banc cu „Radio Erevan”, n-au scris un apel acum 20 de ani, când trebuia să-l scrie, ci peste 20 de ani şi nu împotriva unui preşedinte, ci pentru un preşedinte... (Aplauze)

Domnului preşedinte Băsescu îi mai trebuie ceva sau,  mai bine zis, îl încurcă se pare ceva. Îl încurcă Parlamentul, aşa cum e el.

Nu înţeleg de ce, pentru că niciuna din numirile care au trecut prin Parlament, propuse de preşedinte la serviciile de mai sus, instituţiile de mai sus au trecut. Toate iniţiativele legislative asumate de miniştrii respectivi, de Guvern, în ansamblu, au trecut. N-a existat nici un proiect de lege pe care să ni-l ceară preşedintele ţării şi o majoritate din Parlament, cel puţin să nu-l dea. Ce defect are acest Parlament? Are. Nu e ca Marea Adunare Naţională, nu-i ca Partidul Democrat. (Aplauze)

Parlamentul acesta, domnule preşedinte Băsescu, Parlamentul acesta şi nici cel următor, cu noi sau fără noi, fără nici unul dintre noi, nu va mai fi niciodată Marea Adunare Naţională şi nu va deveni niciodată Partidul Democrat. (Aplauze)

Ce vrea să facă domnul preşedinte Traian Băsescu de-l strânge „cămaşa” Constituţiei? Vrea să lupte împotriva corupţiei. E foarte bine! Să recunoaştem toţi că întreaga clasă politică românească e datoare la acest capitol. Să recunoaştem toţi că în România de astăzi există încă reţele de corupţie, că există oameni care sub scutul banului, al influenţei politice, uneori până la nivel foarte înalt, în toate guvernele, sub toate legislaturile se sustrag legii, nu sunt egali în faţa legii cu ceilalţi cetăţeni. Şi, cât timp acest lucru se va întâmpla, orice demagog va putea specula aspiraţia corectă, iluzia atât de necesară nouă tuturor că  în România poate fi altfel. Atâta vreme cât acest lucru se va întâmpla, nu vom putea vorbi niciodată, cu adevărat, despre democraţie reală. Dar, domnul preşedinte Băsescu, din toate aceste lucruri nu vede decât vreo doi oameni care cel mult sunt inculpaţi şi cu care are dânsul probleme. Vorbeşte despre oligarhi şi, sigur, corul domnilor ungureni, vorbesc de Traian, se alătură despre oligarhie.

Domnilor, există oameni puternici în România. Influenţi. Care au influenţă asupra politicienilor, care au influenţă asupra unor oameni din Guvern, acesta sau altele, dar a spune că România este condusă de oligarhii, este, după părerea mea, aproape o crimă de imagine împotriva acestei ţări care a intrat de curând în Europa. Numai oligofrenii, că e aceeaşi rădăcină, nu ştiu exact ce înseamnă oligarhie. A spune despre România care cu toate aceste necazuri, a avut mereu, totuşi, din 90 încoace un parlament, în consecinţă, guverne alese de  electoratul său, aşa cum a fost ea şi aşa cum am fost noi, că e condusă de oligarhii şi de mafii, este un deserviciu enorm, maxim, pe care îl poate face României oricare dintre oamenii puşi să reprezinte, în frunte cu preşedintele.

În orice caz, dintre oligarhi, ca să-l citez pe domnul Băsescu, nu-l deranjează decât cei care au televiziuni.  Şi nici acea toţi. E o eventuală oligarhie? Corupţia? Nu se combate, distinşii mei colegi.

Domnule preşedinte al României, doamnă Săftoiu, nu se combate cu hei rupuri prezidenţiale şi din casă în casă de către domnul preşedinte Băsescu şi de către doamna Alina Mungiu Pippidi, cinstit fie le numele şi opera în folosul comunităţii. (Rumoare în sală)

Corupţia vine din cetăţenia noastră  firavă şi cine persistă în a vorbi  de popor şi nu de cetăţean, de popor ca abstracţiune şi nu de comunitate. Nu contribuie la întărirea, la înzdrăvenirea cetăţeniei noastre. Suntem cu toţii restanţi la acest  capitol.

Atâta vreme cât în România nu va exista cu adevărat egalitate de şanse de pildă la un concurs pentru un tânăr din lumea lui Dumnezeu şi ştim că nu prea există. Suntem cu toţii responsabili. Dar, asta se rezolvă cu răbdare, se rezolvă cu o instituţie a Parlamentului, cu noi sau fără noi puternică şi respectată, se rezolvă cu instanţe independente, puternice şi respectate şi se rezolvă cu întărirea statului de drept, care înseamnă, între altele, şi separaţia puterii în stat, nu cu oameni providenţiali.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

V-aş ruga să încheiaţi, domnule deputat.

Domnul George  Crin Laurenţiu Antonescu:

Cu foarte mare plăcere, închei şi cu acest subiect.

Domnul Traian Băsescu, preşedintele României întreţine iluzii periculoase şi mai ales, ceea ce e greu de iertat, exploatează aspiraţii cinstite ale unor oameni cinstiţi.

Domnia sa vrea să se întoarcă al popor. Noi vrem să ajungem la cetăţean. Când concluzionând nu putem spune că a fi  demagog, populist, cinic, mincinos, înseamnă o faptă gravă de încălcare a Constituţiei, suntem tentaţi să spunem că nu avem elemente de suspendare. Când luăm în calcul toate aceste riscuri şi când luăm, dacă vreţi în calcul, ce a făcut de fiecare dată omul providenţial cu ce i s-a dat şi ne ducem pe Autostrada Bucureşti Piteşti şi ne ferim de supravieţuitorii Campaniei contra maidanezilor şi mai vedem şi unele chioşcuri care au rămas şi vedem şi ce reformă a  clasei politice vrea să facă domnul preşedinte Traian Băsescu. E necesară, ce modele ne propune? Ne propune nişte oameni, aş da nume cu plăcere, dar îmi e să nu-mi scape vreunul, că sunt mulţi. Ne propune un model de tânăr politician care vorbeşte iute şi care din sloganul „să trăiţi bine” a reţinut doar „da, să trăiţi”. (Aplauze. Râsete în sală.)

Când toate aceste lucruri se întâmplă, nu putem să spunem că da, nu sunt elemente de suspendare, şi nu avem nici un fel de problemă.

 Noi, Grupurile parlamentare liberale, dorim să-l ajutăm pe domnul preşedinte Traian Băsescu să-şi încheie acest ultim mandat. Să şi-l încheie la termen. E şi ultimul. Să şi-l încheie la termen. Numai că nu putem face asta cu preţul sacrificării Constituţiei şi regimului constituţional al preşedintelui, cum nu poţi combate corupţia cu preţul libertăţilor, ci prin întărirea libertăţilor şi întru împlinirea libertăţilor nu poţi menţine stabilitatea de dragul stabilităţii, sacrificând Constituţia.

Avem speranţa încă, în legătură cu faptul că e posibil, ca preşedintele să-şi încheie mandatul la termen, cu respectarea literei şi spiritului Constituţiei.

Vom vota o comisie care să discute toate aceste lucruri, în primul rând din respect pentru Parlament şi, dacă vreţi, în compensaţie, cu lipsa de respect pe care preşedintele ne-a arătat-o şi azi, ca de atâtea ori.

Închei spunând că, nu vrem un preşedinte decorativ, dar vrem un preşedinte echilibrat, moderat şi moderator în exerciţiul puterii şi autorităţii sale. Nu vrem un preşedinte stins, şters, dar vrem un preşedinte fie şi viu şi strălucitor care să înveţe să vorbească şi despre cetăţean nu doar despre popor, care să facă  băi de realitate, nu numai băi de mulţime.

În fine, nu vrem deloc, dar deloc, un preşedinte nepăsător. Ne-ar plăcea şi un preşedinte pasional. Churchil şi De Gaule au fost pasionali, dar au fost pasionali în primul rând, în apărarea unor valori. Churchil a demisionat pierzând alegeri, după ce a scris cea mai glorioasă pagină, probabil din istoria Angliei. De Gaule a demisionat după ce îşi crease o Constituţie, cea mai puternică prezidenţialitate din Europa. nu-i cerem domnului Băsescu demnitatea şi măreţia lui Churchil şi De Gaule, deoarece „iarna nu-i ca vara”. (Râsete. Aplauze)  Dar îi cerem, stimaţii mei colegi, stimate domnule preşedinte al României, stimaţi prieteni, nenumăraţi prieteni ai preşedintelui, să aibă atâta respect pentru sistemul constituţional şi  democratic, cât a ajuns să aibă o bună parte a electoratului României. Pentru că e o Români, doamnelor şi domnilor, pentru care şi gâlceava  noastră cu preşedintele şi gâlceava preşedintelui „cu tuturor” e distracţia de seară, dacă e. Acei oameni privesc deja înainte...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să încheiaţi, domnule deputat.

Domnul George Crin Lurenţiu Antonescu:

Şi s-a ajuns aici numai şi numai pentru că, în ciuda atâtor oprelişti ceva din democraţie şi ceva din capitalism au pătruns în aceşti 17 ani în România.

Vă mulţumesc.