Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
Alexandru
Vlahuţă
Alexandru Vlahuţă pe puntea care ducea
spre Fântâna Chihaia
Mânăstirea
Tismana
-
lectură obligatorie din lucrarea „România pitorească” -
De
pe Culmea Frumoasă, din codrul de fagi bătrâni, în desişul
cărora e pururea noapte, scăpătăm în valea largă
şi luminoasă a Tismanei. Aerul fierbe de zăpuşală.
Cerul pare că arde deasupra noastră. Pe lanuri zoresc muncitorii,
desculţi, cu frunze de brusturi pe cap, cu mânecile cămăşii
de pânză aspră sumese până-n supţiori. Trecem prin satul
Tismana, aşezat la poalele munţilor, între două vâlcele, de-o
parte şi de alta a râului Tismana. Stârniţi de clingătul
zurgălăilor, copiii aleargă de pretutindeni, se urcă pe
garduri, zburdalnici, veseli, gălăgioşi. Câinii îşi
amestecă lătratul în chiotele lor. Din sat ieşim într-o
pajişte frumoasă, aşternută pe-o vale care se
îngustează din ce în ce. În fund se deschide înaintea noastră ca o
poartă în tainica şi întunecata domnie a codrului. Prin
spintecătura aceasta a munţilor, drumul, şerpuind pe marginea
râului Tismana, se adânceşte într-un desiş de castani seculari. Umbra
ne învăluie din toate părţile. Un dulce miros de
fâneaţă pluteşte în aerul răcoros. În liniştea
sfântă a codrului, în măreţia şi sălbătăcia
acestor locuri, şopotul somnoros al apei, uşoara clătinare a
frunzelor, stropii de lumină ce picură din straşina de ramuri,
toate te farmecă; inima-ţi bate de-un fior neînţeles, ca şi
cum ai fi intrat într-o lume de închipuiri, de basme. La o cotitură a drumului,
crengile se desfac — o ferestruie se deschide-n păretele de
verdeaţă, din fund răsare, peste vârfurile copacilor, un turn
înalt şi galben. De-abia l-ai zărit însă — şi bolta de
ramuri se-nchide din nou. Dintr-acolo s-aude tot mai tare, tot mai aproape un vuiet
ca de moară, ş-un răpăit, un plesnet de apă care cade
pe lespezi. Deodată, ca la un semn, perdeaua de arbori se dă la o
parte sus, pe vârful unei stânci fioroase, îţi apare, în toată
fantastica ei măreţie, mănăstirea Tismana, cu zidurile ei
îndrăzneţe, cu turnurile ei înalte de castel din timpurile vechi. Te
uiţi înmărmurit, ca la o minune, şi nu ştii bine de-i
aieve, ori e-n vis, când iată că o nouă privelişte te
cheamă: torentul Gurniei, repezit de sus, de sub talpa mânăstirii,
s-aruncă vâjâind şi cade de la o înălţime ameţitoare
peste-o grămadă de stânci dărâmate, unde sulul de apă se
sparge şi se preface într-o spumă fumurie, pe care-o ia ş-o
duce-n undele-i repezi râul Tismana.
Drumul ocoleşte-n
larg ca să facă urcuşul lin. Trecem un podeţ şi suim
pe-un tăpşan, între două ziduri vechi, dărăpănate.
În poarta mânăstirii ne iese-nainte "piticul Tismanei", un
călugăr mic, spân, cu faţa zbârcită ca un hrib, o
mogâldeaţă de om, cu glas de copil, cu ochi şi mişcări
de maimuţă. Arătarea aceasta ciudată se potriveşte de
minune cu sălbătăcia locului în care ne aflăm. Intrăm,
pe sub bolta înaltei clopotniţi, în curtea largă, tăcută, a
frumoasei mânăstiri. În mijloc e biserica, plină de scule şi
odoare vechi; pe uşile-i de stejar sunt săpate cu multă
măiestrie iconiţe şi înflorituri migăloase, fine ca o
horbotă. În stânga, spre săritoarea Gurniei, senşiră, de-a
lungul zidului împrejmuitor, încăperile stareţiei, şi chiliile
cu două rânduri, în fund — arhondaricul. Aripa dreaptă e un morman de
ruini arse, acoperite de bălării. Patru turnuri înalte, cu ferestrui
înguste, străjuiesc, din cele patru colţuri ale curţii,
liniştita şi măreaţa lavră, ridicată aci, în
locul acesta ascuns, acum şase sute de ani, de părintele Nicodim, cu
ajutorul milostivilor Basarabi de pe acele vremuri. Spre miazăzi vederea e
astupată de-o stâncă uriaşă, în al cărei părete
drept se văd două spărturi negre, tăiate în chip de
ferestre la o înălţime fioroasă deasupra peşterii, din care
iese urlând şuvoiul Gurniei şi trece printr-un canal pe dedesubtul
mânăstirii. "Acolo sus, îmi spune piticul c-un glas
piţigăiat ce n-are nimic din glasul omenesc, în chilioara aceea
scobită-n piatră se retrăgea sfântul Nicodim, şi zile,
săptămâni întregi se ruga în taină la Dumnezeu pentru
păcatele oamenilor. El a venit de peste Dunăre, trimis încoace de-un
înger care i s-a arătat în vis şi i-a spus şi locul anume unde
să ridice mânăstirea. Ş-a umblat, ş-a rătăcit
mult sfântul pân-a dat de săritoarea Gurniei. Erau ponoare pe-acolea
şi-ntunecime mare, sălbătăcie şi desiş
nestrăbătut. Şi el, singur, a curăţit ş-a netezit
locul, şi-ntâi a făcut aici în faţa peşterei o
bisericuţă dintr-un tis bătrân, ş-a potrivit să fie
pristolul chiar pe rădăcina tisului. Pentru credinţa lui cea mare
îl dăruise Dumnezeu cu putere făcătoare de minuni. Şi
oricine venea, pătimaş de boală trupească ori
sufletească, aici îndată-şi găsea alinare, cât se
lăţise vâlva-n lumea-ntreagă de bunătatea şi harul cel
mântuitor al sfântului. Ş-a venit pe vremea aceea din depărtările
Apusului ş-un împărat păgân ce-i zicea Jigmond şi care avea
o fecioară bolnavă rău, "bântuită de duhul cel
necurat", şi cum au ajuns aici, s-a şindreptat fata. Apoi,
într-o zi, cică primind împăratul plocon nişte purceluşi,
i-a dat bucătarului să-i gătească într-ascuns şi
să-i aducă la masă într-un blid acoperit; şi vrând el
să cerce puterea sfântului, i-a zis: "Blagosloveşte,
părinte, aceşti păstrăvi". Iar sfântul blagoslovind,
când s-a descoperit blidul, s-au găsit într-adevăr păstrăvi
în loc de purcei. "Văd că este mare puterea ta, i-a zis
împăratul, uimit, şi de aceea vreau să-mi mai faci o minune:
dacă vei putea trece nevătămat prin foc, să ştii
că eu cu toţi ai mei ne vom boteza în legea ta." Atunci sfântul
cic-a poruncit de i-au adus lemne multe şi vreascuri din pădure,
ş-a aprins un foc mare în faţa bisericii, şi-mbrăcând
odăjdiile preoteşti, a luat crucea şi evanghelia, şi-ncet a
trecut de trei ori prin mijlocul flăcărilor. Iar când a ieşit
neatins din văpăi, împăratul cu toţi ai lui, spăimântaţi,
i s-au închinat ş-au cerut grabnic taina botezului."