În anul 2005 vom sărbători 620 de ani de atestare

documentară a Mănăstirii Tismana

 

Anul acesta Primăria Tismana va demara a serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 620 de ani de la hrisovul lui Dan I Voievod, hrisov dat la 3 octombrie 1385.

În acest context, lansarea site-lui Primăriei Tismana a fost un eveniment important.

Lansăm şi jurnalul nostru „Semnal Liberal”.

Curând vom avea şi situl mănăstirii la www.manastireatismana.ro

 

Iată, în premieră, evenimentele de până la hrisovul lui Dan I Voievod:

 

Perioada precreştină.

 

Nicolae Densuşianu în celebra sa „Dacia preistorică” identifică la Tismana două locuri sacre: columna comemorativă „Piatra Tăiată a lui Iorgovan”, pe plaiul ce duce în Transilvania şi „Mama” despre care scrie: „Din jos de Mănăstirea Tismana, pe coasta orientală a văleii, se află o figură arhaică sculptată în stâncă pe marginea unei prăpăstii. Ea poartă la popor numele de „Mamă”. ” Această relatare a lui Densuşianu ne reaminteşte de vechiul cult precreştin al zeiţei mamă.

 

Perioada creştină.

 

271 - Aurelianus retrage din Dacia armata, administraţia, plutocraţia şi o parte - bogată - a populaţiei orăşeneşti şi fondează la sud de Dunăre o nouă provincie; aceasta primeşte şi ea numele de Dacia ăi este împărţită în Dacia Ripensis (cu capitala la Ratiaria) şi Dacia Mediterranea (cu reşedinţa la Serdica). Majoritatea covârşitoare a populaţiei daco-romane, având ca formă principală de organizare socială obştea sătească, rămâne însă pe loc, continuându-şi viaţa şi păstrând legături strânse cu provinciile romane din vecinătate.

300-304 - persecuţiile anticreştine ale lui Diocletian. Textele martirologiilor creştine înregistrează un mare număr de martiri la Tomis, Durostorum, Axiopolis, Dinogetia, Nociodunum. În cursul secolului 4, sunt semnalate şi pe teritoriul fostei Dacii romane obiecte şi monumente paleocreştine care atestă răspândirea creştinismului în mijlocul populaţiei daco-romane.

303 februarie 23. Începutul unei persecuţii anticreştine. Este emis primul dintre cele 4 edicte care condamnă creştinismul.

313 - edictul de la Milano proclamă libertatea de credinţă şi egalitate în drepturi pentru creştinii din imperiu.

c. 320 - întemeierea primelor mănăstiri creştine în Egipt şi Palestina; aici se vor găsi şi străromâni, amintiţi de cronicari sub numele de "bessi", după unul din cele mai mari triburi tracice din Imperiul Roman.

325 - la Niceea are loc primul Sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, unde se pun bazele dogmatice şi canonice ale ortodoxismului. Tezele eretice ale episcopului Arianus (arianismul) sunt condamnate; la Sinod participă mai mulţi episcopi străromâni, inclusiv unul din Scitia.

391 februarie - interzicerea tuturor cultelor păgâne. Decretarea creştinismului ca unică religie a Imperiului roman.

Sec. 6-7 - pătrunderea slavilor în regiunile extracarpatice apoi intracarpatice ale României; convieţuind cu populaţia daco-română întâlnită aici ei sunt asimilaţi treptat, participând astfel la procesul de etnogeneza al poporului roman.

 

313 - 1200. Creştinarea locurilor de cult „păgâne” de pe Valea Tismanei unde cultul mamei, semnalat de N. Densuşianu, este înlocuit cu cultul Fecioarei Maria, şi s-a făcut probabil în perioada de după Edictul de la Milano. De regulă mănăstirile din evul mediu au fost construite pe locul sau lângă vechi biserici creştine de lemn, care la rândul lor au fost construite pe vechi locuri de cult getice, "păgâne", care au fost mai apoi creştinate. Vechile denumiri de cult precreştin au fost adaptate, bisericile purtând pecetea hramurilor creştine în cazul Tismanei, hramul Naşterea Sfintei Fecioare Maria.

1200 - 1250   Prima estimare că la Tismana exista, în această vreme, un aşezământ bisericesc. La 3 iulie 1638 Paisie, patriarhul Ierusalimului, afirma că Tismana fusese fundată "de mult, ca de 400 de ani", adică pe vremea lui Radu Negru (1215-1241), primul întemeietor de ţară, sau cum zic istoricii, „a unei formaţiuni prestatale”! A nu se confunda cu Radu Vodă Negru (1377-1383) care a făcut cu ajutorul lui Nicodim, mănăstirea din zid. Lăcaşul religios fusese fondat cu mult înainte şi nu era nevoie, în vremurile de până atunci, ca el să fie din zid ci doar ca locul să fie recunoscut ca loc sfânt. Ceea ce era deja încă din preistorie, însă el trebuia creştinat, sfinţit. Iată motivaţia lui Nicodim de a căuta la Tismana, locul sfânt, „Pişătorile”, cu intenţia clară de a construi aici o mare mănăstire după modelul celor de la Muntele Athos. Printre istorici, Radu Negru (1215-1241) este un personaj foarte controversat dată fiind asemănarea numelui lui cu Radu Vodă (1377-1383). Controversa vine şi din faptul că în tradiţia populară se păstrează ideea că cine a făcut ţara, a făcut şi mănăstiri. Dacă se ţine cont de cele spuse mai înainte, controversa dispare implicit. Lucrurile sunt clare: Radu Negru sfinţeşte locul, amenajează vechile spaţii sacre pentru adunări creştine, „ iar stră-strănepotul lui, Radu Vodă zideşte un secol şi jumătate mai târziu marea lavră, Mănăstirea Tismana.

1214 ianuarie 12 Bula papei Inocenţiu al III-lea către monahii celor, pe atunci, circa 300 mănăstiri din Athos. Aceştia ceruseră ocrotire deoarece un tâlhar prăda şi pustia de mai mulţi ani mănăstirile. Prin această bulă însă, Papa voia a-şi întinde supremaţia în Orient. Intenţia papei de a lua pe cei 3000 de călugări „sub ocrotirea sf. Petru” îi făcură pe aceştia ca  în anul 1235, să se plângă la împăratul bulgar Asan şi la cel bizantin Ioan Duca Vataţi.

1228 Un aşezământ de cult sau un loc de adunare a creştinilor la Tismana este confirmat printr-un document al lui Const. M. Gheorghe Racoviţă emis la 15 iulie 1755. El întăreşte vechile documente referitoare la Tismana şi obiceiurile lăcaşului, atestate prin hrisoave domneşti, după ce studiază cu mare atenţie „cărţile Ierusalimului”. Domnitorul scrie: „Cerut-am de la cuviosul părintele chir Gherasim arhimandritul  năstavnicul acestei m-ri… de ne-au arătat hrisoave ale vechilor şi bătrânilor răposaţi Domni şi multe cărţi ale preafericiţilor patriarşi ai Ierusalimului, făcute una după alta pe aşezământul Sf. Nicodim şi adăogând şi alte aşezământuri… din care mai întâiu ne-am adeverit cum că de când s-au început m-rea aceasta până acum sânt trecuţi 547 ani …”  Socotim anii: 1775-547=1228, dată care se leagă cu informaţiile privitoarea la cruciada lui Bela al IV-lea contra lăcaşurilor „schismatice” . Racoviţă dă documentul cu ocazia alegerii egumenului mănăstirii, „ … şi egumen să nu se pue străin ci din soborul mănăstirii…”

1230 Basarab I (1310-1352) Campania lui Carol Robert de Anjou şi bătălia de la Posada. Bătaia dată regelui maghiar pe Valea Loviştei a dus până la urmă la întemeierea Ţării Româneşti.

1230-1235 cucerirea unei fâşii a actualului Gorj, de către Bela al IV-lea în cruciada lui contra lui Ioan Asan al II-lea, la îndemnul papei Grigore al IX-lea, de a distruge "toate locurile unde se adună schismaticii". Tot atunci se presupune că a fost distrus şi aşezământul lui Radu Negru (1215-1241) de la Pişători, pe Valea Tismanei.

1247 iunie 2 Diploma dată de regele ungar  Bela al IV-lea Cavalerilor Ioaniţi prin care se dăruiesc cnezatele lui Ioan şi Farcaş de dincoace de Olt, dar se recunoaşte independenţa Ţării lui Litovoi „afară de teritoriul cnezatului voievodului Litovoi, pe care îl lăsăm olaţilor aşa cum l-au stăpânit aceştia şi până acum”. Şi bisericile „clădite şi cele ce se vor clădi în toate teritoriile sus zise” nu vor mai da veniturile casei regale ci „arhiepiscopilor şi episcopilor pe care ştie că le au … în afară de cele din ţara Lytua”. Libertatea întrunirilor de la Pişetori, pe Valea Tismanei, era asigurată.

1282 Fiica lui Litovoi devine prima soţie a regelui Serbiei, Ştefan Miliutin (1282-1321) (Cronicarul bizantin A. Pachymeres)

1297 Banul Mikud, ban al Severinului (1275-1279) din antica familie Kukens, menţionează că mai are trei fii în afară de Ianoş de Doboca, socrul lui Alexandru Vodă (1338-64): Nicolae, Dumitru (Dimitrie) şi Petru. Dimitrie, a trecut la ortodoxie cu ocazia căsătoriei nepoatei sale Clara cu Alexandru Vodă. El va da mănăstirii Tismana la moartea sa (1385) partea ce-i revenea din Dăbăceştii de pe Jaleş (a patra parte).(Hasdeu, Negru Vodă, pag. ccxv)

1342    Începe o nouă acţiune de catolicizare prin regele Ludovic al Ungariei. În toate teritoriile noi cucerite sau în incursiuni speciale în alte teritorii, orice locaş de cult „schismatic” este distrus.

1359    Nicolae Alexandru – Vodă (1352-1364), cu asigurare scrisă dată Bizanţului că biserica Ţării Româneşti va fi supusă patriarhiei, întemeiază Mitropolia Ungro-Vlahiei prin strămutarea episcopului Iacint, de la Vicina pe Dunăre, la scaunul domnesc din Argeş. Patriarhul ecumenic din Bizanţ mai pune condiţii: numirile le va face el cu greci trimişi de la patriarhie şi care să facă parte din sfântul sinod al patriarhiei. După moartea lui Iacint urmează mitropolit grecul Hariton. În 1370 Mitropolia Ungro-Vlahiei se împarte în două luând fiinţă şi scaunul Severinului cu mitropolit Antim Critopol, protos la Athos. Către 1381 murind Hariton, Antim îi ia locul iar la Severin este numit Atanasie, alt mitropolit grec.

1364 Vladislav Vlaicu Vodă (1364-1377) stabileşte împreună cu Nicodim, o strategie împotriva acţiunii de catolicizare maghiare şi-l împuterniceşte pe acesta să construiască mai multe lăcaşuri de cult la graniţa regatului maghiar. Planul era ca Nicodim să păstreze pentru acestea „rânduiala şi datina” de la Muntele Athos ele fiind preconizate a fi „samovlastii” adică nişte comunităţi monahale de sine stătătoare nesupuse nici mitropolitului Ungrovlahiei, nici celui de Severin. După pilda Lavrelor de la muntele Athos, se prevedea că obştea singură îşi poate desemna conducătorul, fără nici un amestec din partea domniei. Această prevedere se va păstra până târziu şi o găsim în toate hrisoavele domneşti de la Dan I Vodă  încoace.  Ea era un prim pas în organizarea unei biserici româneşti neatârnate. Dar acest vis va deveni realitate abia după anul 1401, în vremea lui Mircea cel Bătrân, când scaunul mitropolitului muntean nu mai depinde de cel patriarhal.

1366 apr.23-iul.15 Vizita în Ardeal a lui Ludovic regele Ungariei, cu care prilej dă lui Vladislav-Vodă ţinuturile pe care le ştia locuite de oameni de aceiaşi limbă ca supuşii lui: Severinul, Făgăraşul şi Almaşul. (PPP)

1364-1366 Ridicarea bisericilor din lemn la Vodiţa şi Tismana. Deoarece cu Vladislav (Vlaicu) Vodă începe pomelnicul mănăstirilor, Radu fiind al doilea în listă, istoricul Al. Ştefulescu susţine că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă s-au construit biserici din lemn şi s-au făcut danii prin hrisov, tot ce se dăruieşte Vodiţei fiind dăruit şi Tismanei. Abia după patru ani a  început construcţia Vodiţei din zid iar peste 10 ani şi biserica din zid a Tismanei.

1364 – 1370  Peregrinările lui Nicodim în Ţara Românească pentru a stabili locurile unde va construi lăcaşuri sfinte după modelul de la muntele Athos. Legendele ne dau o idee despre opririle lui în multe sate: Vodiţa, Topolniţa, Valea-Mănăstirii-Motru, Izverna, Ponoare, Padeş, Sohodol, Tismana, Lainici, Prilep.

1369 - 1370   Călugărul Nicodim "un sfânt al muncii, al organizării si binefacerilor culturale", născut la Perlepe sau Prilep în Macedonia, trece pe vremea lui Vladislav Vodă în Tara Românească, după ce îsi dobândeşte educaţia monastică şi literară la muntele Athos. Împreună cu o ceată de călugări întemeiază mănăstirea de piatră Vodiţa. Vlaicu Vodă a ridicat această biserică "ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim" într-o perioadă de ofensivă a catolicismului în Tările Române.(Vle Crb.)

1370 – 1371 Începe construcţia primei Lavre româneşti, Vodiţa, prima samovlastie dintr-un lung şir de „samovlastii” – mănăstiri cu dreptul de a se conduce singure, care vor cuprinde treptat, întreg arealul Carpaţilor Meridionali.

1372  Prima mărturie documentară despre prezenţa lui Nicodim în Ţara Românească, printr-un hrisov al voievodului Vladislav (Vlaicu).

De remarcat ca pe hrisovul original lipseşte data, ea fiind dedusă din cercetarea evenimentelor de atunci. Hrisovul este catalogat în Arhivele Statului „circa 1342” dată când Vladislav nu era domn. E sigur că a fost dat după anul 1366 când Ludovic regele Ungariei, dă lui Vladislav-Vodă ţinuturile pe care le ştia locuite de oameni de aceiaşi limbă ca supuşii lui: Severinul, Făgăraşul şi Almaşul. Istoricii datează hrisovul în anul 1372, anul sfinţirii bisericii din zid dar putea fi dat şi când s-a făcut biserica din lemn, adică în anul 1366.

Dăm mai jos hrisovul, cu specificarea că „tot ceea ce se  făcea danie mănăstirii Vodiţa s-a dat şi Tismanei amândouă m-rile fiind sub conducerea unuia şi aceluiaşi stareţ, Nicodim” (Al. Şt).

 

„Pentru că eu, cel în Cristos Dumnezeu bine credinciosul Voevod Vladislav, cu mila lui Dumnezeu Domn a toată Ţara Românească, am binevoit după îndemnare dumnezeiască a înălţa mănăstire la Vodiţa, în numele marelui şi purtătorului de Dumnezeu, Antonie, ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim, mai vârtos, dela Domnia Mea cheltuială şi daruri, iar cu munca lui Kyr Nicodim şi a fraţilor lui, am zidit si am zugrăvit; şi pe cât a adus vremea, aici am dăruit, tetraevangheliul, ferecat cu argint şi aurit, cădelniţă de argint, vase sfinte de argint, odăjdii preoţeşti de mătase o pereche, catapeteasmă de adamască, cât trebuie bisericii, epitrahil şi rucaviţe de mătase cu vergi purpurii.

Apoi, satul Jidovştiţa, slobod, de toate dările şi slujbele domneşti şi de oaste, şi peste tot ohabă, şi de la satul Costeni până la Topolniţa, câte vor fio gălete, şi pe dunăre de la opt vârşii, venitul domnesc, şi toată vâltoarea din mijloc cu toate, şi Dunărea de la cataracta Nucului, ce duce la podul cel mai de sus la Ruşava, şi Vodiţa cea mare pe amândouă laturile cu nucii şi cu livezile şi cu Ţerovăţul cu siliştea Bahnei. După acestea toate, la fiecare praznic al sf. şi purtătorului de Dumnezeu, Antonie, 1000 de perperi* din casa Domniei mele şi săracilor să împartă 300 perperi, 12 burdufi de brânză şi 12 caşuri şi o majă de ceară, şi 12 perechi de haine, şi 12 părechi de încălţăminte şi 12 paturi. Acestea toate aşezându-le şi dăruindu-le pe fiecare an din casa Domniei Mele, iarăşi am aşezat Domnia Mea, după sfat, ca, după moartea lui Kir Nicodim să nu fie nici un Domn, volnic să pună în locul acela stareţ, nici arhiereu, nici careva altul ci cum va zice Kir Nicodim şi cum va aşeza, aşa să ţină, care sunt acolo călugări, şi ei singuri să-şi pună stareţ.

Şi aceste toate rog pe toţi urmaşii, ca să nu schimbe nimic; care se va încerca să schimbe acestea sau ceva din ele, pe acela să-l bată Domnul Dumnezeu şi prea cinstita sa maică şi sf. şi marele purtătorul de Dumnezeu Antonie, şi aici în veacul viitor. Amin

Io Vladislav Voevod, cu mila lui Dumnezeu, Domn.”

(* perperi româneşti, imitaţie după cei bizantini. 1 perper = 24 bani)

 

 1370. Vodiţa s-a zidit în 1370 şi 1371, iar sfinţirea ei s-a făcut în 1372. Motivul principal al acţiunii lui Nicodim în Tara Româneasca este văzut şi de majoritatea istoricilor bisericeşti în contextul „vastei acţiuni de catolicizare a vremii întreprinsă de Ludovic al Ungariei (1342-1382), care a ocupat pentru câţiva ani Vidinul cu regiunea Crainei în 1366, situaţie care a durat până în 1369, an în care Stracimir recucereşte Vidinul şi se instalează aici, dar ca vasal al ungurilor”. (M. Păcurariu)

1372    Hrisovul lui Vlaicu din 1372 arată că Vodiţa devenea o «samovlastie», adica o ctitorie scoasa de sub orice autoritate din afară, conducându-se după propriul ei sobor, rânduindu-se ca după moartea lui Nicodim «să nu aibă nici un Domn drept să aşeze în locul acela un conducător, nici Arhiereul nici nimeni altul, ci precum spune Chir Nicodim şi precum va orândui aşa să ţie călugării cei de acolo şi singuri să-şi aşeze cârmuitor»

1372   Prin menţiunea „pe amândouă părţile cu nucii şi livezile” Vlaicu Vodă face prima delimitare de teren din Ţara Românească printr-un document. Hotărnicirea prin cărţi domneşti devine o practică în secolul al XIV-lea dezvoltată mai târziu, cu numiri de hotarnici şi întăriri de hotărnicii.

------

1373 Istoricul Al. Ştefulescu afirmă că „E posibil, ca mănăstirea Tismana să se fi rostit chiar pe la începutul domniei lui Radu Vodă (1373), dar împrejurările timpului, dificultăţile de învins pentru o atare construcţie, pe vremea aceea vreme … a făcut ca executarea lucrării să dureze mai mulţi ani.

1375 Cetatea Severinului este cucerită de către Nicolae de Gara iar Banatul Severinului revine ungurilor, ceea ce duce la risipirea comunităţii monahale de la Vodiţa. Lui Nicodim nu-i mai rămân din obştea de la Vodiţa decât 10 călugări cu care trece în Serbia.

1375 Nicodim participă, ca interpret de limbă greacă, la împăcarea bisericii sârbeşti cu patriarhia. În fruntea misiunii era stareţul Isaia, membri Teofan, fost protos la Sfântul Munte, cu ucenicii săi Silvestru şi Nifon. (PPP)

1376 Nicodim revine în Ţara Românească cu mica sa obşte, primind danii precum şi despăgubiri de la Radu I pentru posesiunile pierdute pe teritoriul unguresc. Trece la  înfiinţarea comunităţii monahale de la Tismana şi construirea unei noi biserici din zid.

1377    A fost construită prima biserică a mănăstirii Tismana din zid, (pe locul alteia mai vechi din lemn) ca să fie o citadelă a ortodoxiei şi a culturii româneşti, capabilă, în acelaşi timp, să înfrunte pătrunderea catolicismului în Tara Românească.

1377 - 1378   Se sfinţeşte biserica mănăstirii Tismana zidită de Radu I Voievod, tatăl lui Mircea cel Bătrân. O însemnare a unui monah pe acest hrisov din 5 august 1424, aminteşte de cele doua evenimente privind Tismana si pe Nicodim, si anume «S'a sfinţit biserica leat 6886» (1377) si «a murit părintele nostru Nicodim la leat 6915» (1406).

-------

1385 oct.  3  Dan I dă hrisovul care este considerat ca atestare documentară a Mănăstirii Tismana. Deşi există mărturii că Radu-Vodă a dat hrisoave după anii 1376, când a început mănăstirea, ele nu se mai păstrează.

 

Citiţi hrisovul lui Dan I Voievod

 

 Vă vom anunţa şi pe această cale, datele manifestărilor organizate în acest an.